Legislația de mediu este una extrem de complexă și necesită o cunoaștere amănunțită și completă a domeniului precum și o interpretare a tuturor actelor ce o compun pentru ca orice persoană fizică și juridică ce poate avea un impact semnificativ asupra mediului să aibă activități conforme cu normele de mediu. Pentru că legislația se află în continuă dezvoltare, firmele de consultanță de mediu autorizate devin nu doar un simplu colaborator ci o necesitate pentru orice afacere.

De ce ai nevoie de o firmă de consultanță de mediu?

Conform OUG 195/2005 orice activitate economică care are un impact asupra mediului înconjurător are obligația legală de a-și înființa un departament specializat în protecția mediului cu rolul de a:

  • evalua impactul de mediu produs de companie și de a acționa pentru reducerea sau chiar eliminarea sa, ținând cont de legislația în vigoare

  • întocmi documentația pentru obținerea actelor de reglementare (aviz, acord, autorizație/autorizație integrată de mediu, autorizație de gospodărire a apelor, acord de preluare ape uzate)

  • ține o evidență specifică pentru substanțe chimice și periculoase, ulei uzat, anvelope, baterii și acumulatori, emisii, echipamente electrice și electronice, etc) și de a transmite rapoartele necesare către Agenția pentru Protecția Mediului și către Administrația Fondului pentru Mediu lunar, semestrial, anual

  • realiza și implementa planuri care duc la reducerea deșeurilor generate, la reducerea poluării, la reducerea consumului de resurse și energie

  • monitoriza factorii de mediu (apă, aer, sol, subsol, zgomot și vibrații) și de a ține evidența acestor monitorizări

  • participa în cadrul verificărilor/controalelor efectuate de către autoritățile competente în domeniu, precum Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu, Poliția Locală, Administrația Fondului pentru Mediu.

  • respecta prevederile actelor de reglementare deținute

De asemenea, conform Legii 211/2011 – Art. 22 – orice agent economic are obligația (indiferent de cantitatea de deșeuri pe care o produce) de a desemna o persoană dintre angajații proprii, care să aibă drept atribuție urmărirea și asigurarea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de prezenta lege sau de a delega această obligație unei terțe persoane (unei firme de consultanță de mediu).

Este mult mai avantajoasă colaborarea cu o firmă de consultanță, care prin intermediul contractului își asumă responsabilitatea pe partea de mediu, deci va fi nevoită să plătească în cazul unei amenzi. Totuși, probabilitatea ca o firmă de consultanță, cu mai mulți specialiști de mediu cu experiență, să facă greșeli este mult mai mică decât în cazul unui angajat al firmei, care în paralel trebuie să se ocupe și de responsabilitățile zilnice ale postului.

Colaborarea cu o firmă de consultanță de mediu duce la reducerea multor costuri precum costurile de personal. Pentru un angajat vei plăti salariu, taxe la stat, cursuri de pregătire, costuri logistice, administrative, concedii, demisii etc, față de o taxă lunară percepută de o firmă de consultanță.

O firmă de consultanță de mediu poate reduce costurile companiei prin găsirea celor mai bune soluții de reciclare/valorificare a deșeurilor rezultate din activitatea proprie și a responsabilităților de plată către AFM pentru ambalajele puse pe piață

Ce tip de firme necesită consultanţă de mediu?

Din punct de vedere al OUG 195/2005, orice companie care întreprinde activități care pot avea impact asupra mediului, conform listei de coduri CAEN, necesită consultanță de mediu. De exemplu, printre cele mai frecvente tipuri de companii care au nevoie de servicii de consultanță de mediu se numără:

  • spălătoriile auto

  • service-urile auto

  • companii care se ocupă cu dezmembrări auto

  • restaurantele

  • companii de colectare deșeuri nepericuloase

  • companii de tip spălătorie covoare

  • depozitele pentru deșeuri

În concluzie, consultanța de mediu este un serviciu avantajos și vital pentru orice agent economic, fiind externalizat către o firmă de specialitate, care se ocupă cu asigurarea experților și a tuturor acțiunilor astfel încât să se respecte legislația în vigoare privind protecția mediului. Smart Mediu poate fi un partener de nădejde care îți sprijină afacerea, având grijă și de mediul înconjurător

Back to Top Suna pentru detalii